Începusem să trăiesc cu iluzia unei timide primăveri, chiar ieri, când suflul de catifea al vântului mângâia crengile goale.
Dar acum, privind pe fereastră, văd din nou acele crengi printr-o perdea diafană de alb. Cred că acest nou mileniu vrea să spargă monotonia armoniei anotimpurilor. Deşi,teoretic e încă iarnă, cu toţii aşteptăm conştient sau nu, valul cald al „renaşterii”.
Aşa este ?!? Cu ce v-ar ajuta o climă mai însorită ?
Mie mi-ar da posibilitatea să ies în parc şi să mă bucur de puţină iarbă verde, de râsetele copiilor, de o lectură placută, de atingerea fină a voalului rochiei şi nu în ultimul rând –> de o ingheţată de ciocolată.
… Sau să străbat străzile ascunse ale oraşului.
P.S.: Amintindu-mi de grădinile paradisiace ale verii, au venit firesc si imaginile unui rococo versaillez, pur francez. Haideţi, uşor, uşor să intrăm în interiorul palatului să păşim in atmosfera opulenta a interiorului unde ornamentele aurii,abundente ne scaldă privierea. Haideţi să ne simţim regii propriei noastre banalităţi !…Dar asta într-un alt fragment de infuzie…
Parfois A 