Home

Ssssâmbătă , 10 martie 2012, o zi dedicată activităţilor culturale.

„Nu ştiu alţii cum sunt …” dar eu simt o sete copleşitoare de cultură şi de manifestaţii artistice, aşa că o plimbare pe străzile deja prea comune ale Focşaniului, este pretextul unei căutări de asemenea evenimente timid anunţate prin câteva afişe deloc „eye-catching”. În drum spre concertul cu un suflu medieval al Truverilor (4 martie 2012), nu am putut trece nepăsătoare de afişul aparent neatractiv ce descria o iniţiativă plină de viaţă : Cursul „Arta Actorului” – cele trei cuvinte magice , aş putea spune…                                                                                                                                   Organizatorii îşi propun,astfel, conştientizarea potenţialului talent în actorie şi aprofundarea sinelui tinerilor entuziaşti. Sincer, l-am considerat colacul meu de salvare având în vedere condiţia emoţională cu care mă lupt în prezent, dându-mi ocazia de a înflori şi pe o altă latură mult dragă mie – teatrul. În sufletul meu era deja o reală simfonie ale cărei ecouri se loveau într-un zâmbet sincer şi larg. Am sunat pentru detalii şi mi s-a spus că cel mai sigur mod de hotărâre este participarea la „o sesiune de cunoaştere” sau o introducere în activitatea acestui atelier, sâmbătă la ora 13, la Ateneu. Şi am fost şi nu am regretat, în nici un caz!

În aceeaşi sală mică, discret aranjată, unde altădată am intrat în vraja geniului eminescian, în aroma ceaiurilor de fructe, m-am aşezat pe un scaun şi… Prea puţin totuşi… 5 minute.Ceasurile tuturor trebuie să se fi dereglat pentru moment căci arătau ora 15, doua ore scurse. Pentru mine au fost 5 minute pline în care am zâmbit! Nu vă aşteptaţi să redau exact ceea ce s-a discutat deoarece, cu siguranţă, nu dispun de acelaşi talent oratoric si de şarmul lui Alexandru Unguru, de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti. Vă pot doar spune : „Sâc!Sâc!”                                                                                                                                                              şi vă pot garanta că va merita.

P.S.: Pentru înscrieri contactaţi coordonatorul programului, doamna Odette Irimiea,la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focsani.

Iar în ceea ce priveşte experienţa tot de sâmbătă,ieri seară, la nou deschisul cinematograf „Balada” –-> total DISLIKE ! (calitatea sonorizării şi a imaginii au fost nesatisfăcătoare)

Anunțuri

3 gânduri despre „Infuzie de sâmbătă

  1. cred ca e un prim pas in a avea din nou cinema in Focsani. nu am fost inca dar daca zici tu asta, te cred ca sunt probleme tehnice.
    pana la urma, cateva critici constructive ar putea sa imbunatateasca ce avem pe viitor.
    sa nu fim duri, 4 lei e un pret modic, foarte mic, fata de minim 15-20 lei cat e intr-un cinema din orice alt oras 😉
    spor la blog, mandro 😉
    ma bucur ca interactionezi cu noi in Blogosfera Vrancea !
    o zi buna cu soare 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s